Dragi studenți ai DPPD,
Împărtășesc împreună cu voi și cadrele didactice, precum și personalul didactic auxiliar, bucuria începerii anului universitar 2024 – 2025 mulțumindu-vă totodată pentru opțiunea voastră de a urma Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competenței pentru profesia didactică.
Director D.P.P.D.,
Prof. univ. dr. Florica Orţan
ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI - 2024
Ziua Mondială a Educaţiei este celebrată anual, începând din 1994, în peste 100 de ţări. Iniţiativă nemijlocită a UNESCO, luată în baza recomandării UNESCO/OIM din 1966, sărbătorile care au loc în această zi exprimă sentimente nobile şi valori superioare. Evenimentul este sărbătorit unitar, cu toate că încă există probleme aflate în plin proces de rezolvare. Celebrarea zilei Mondiale a Educaţiei răspunde unor realităţi sociale şi morale stringente de a recunoaşte meritele deosebite ale cadrelor didactice, alături de importanţa deosebită a activităţilor desfăşurate de acestea. Documente importante ale ONU, încadrate în programul Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, solicită insistent un efort social-educativ şi cultural-politic suplimentar pentru a se realiza o educaţie de calitate, indiferent de mediul de provenienţă al copiilor şi adulţilor. Acelaşi document semnalează că este nevoie de încă peste 4 milioane de profesori numai pentru a asigura învăţământul primar universal şi încă peste 5 milioane de profesori pentru învăţământul secundar general. În literatura de specialitate s-a revelat de mai multe ori, că în societatea contemporană, spre deosebire de societatea industrială, creşte permanent şi accelerat rolul ştiinţei, medicinei şi educaţiei. Se apreciază astfel că „secretul societăţii viitorului este educaţia” (M. Niculescu). Într-adevăr, atât industria cât şi agricultura sunt limitate prin natura lor de factori materiali şi mai ales de resurse energetice, iar materiile prime sunt tot mai scumpe şi mai greu de procurat. Posibilităţile de înlocuire sunt, de asemenea, limitate şi implică un consum energetic exorbitant. Spre deosebire de industrie şi agricultură, educaţia nu este atât de mult limitată. Se poate extinde şi dezvolta întrun ritm rapid, fără prea multe restricţii de ordin material şi energetic. Cu alte cuvinte, educaţia are în faţa ei un câmp imens de dezvoltare şi ar fi o pierdere incomensurabilă să nu se profite de această situaţie. Transformările structurale semnalate, trebuie conştientizate prompt, ceea ce necesită o strategie inspirată, autentică şi inovatoare, care să respecte într-o măsură tot mai mare principiul priorităţii învăţământului în raport cu celelalte sectoare economice naţionale. Cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, zi de sărbătoare şi de toamnă plină de speranţă, adresăm tuturor părinţilor, studenţilor, elevilor şi, în primul rând, cadrelor didactice şi specialiştilor în ştiinţele educaţiei „La mulţi ani!”, mulţumindu-le sincer pentru eforturile depuse şi rezultatele obţinute, în concordanţă cu aşteptările sociale şi morale.
Director DPPD Prof. univ. dr. Florica Orţan
- Detalii
- Studenti
- Accesări: 3076
PROGRAM FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ NIVEL I (LICENȚĂ) ȘI II (MASTER)
PROGRAMAREA EXAMENELOR - PROGRAM FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ PENTRU STUDENȚI NIVEL I - LICENȚĂ ANUL UNIVERSITAR 2023/2024 - Semestrul al II-lea
Examene anul I RESTANȚE SEPTEMBRIE 2024
Examene anul II RESTANȚE SEPTEMBRIE 2024
Examene anul III RESTANȚE SEPTEMBRIE 2024
PROGRAMAREA EXAMENELOR - PROGRAM FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ PENTRU MASTERANZI NIVEL II - MASTER ANUL UNIVERSITAR 2023/2024 - Semestrul al II-lea
Examene anul I RESTANȚE SEPTEMBRIE 2024
Examene anul II RESTANȚE SEPTEMBRIE 2024
PROGRAMAREA EXAMENELOR - PROGRAM FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ PENTRU ABSOLVENȚI NIVEL I + NIVEL II - POSTUNIVERSITAR SEMESTRUL AL II-LEA, ANUL UNIVERSITAR 2023/2024
Nivelul I postuniversitar RESTANȚE SEPTEMBRIE 2024 - NIVEL I PU
Nivelul II postuniversitar RESTANȚE SEPTEMBRIE 2024 - NIVEL II PU
CURSURI POSTUNIVERSITARE
PROGRAMAREA EXAMENELOR - CURS POSTUNIVERSITAR PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ ȘCOLARĂ - DECEMBRIE 2023
FORMARE CONTINUĂ
GRAD DIDACTIC II
2020 - Rezultate profesori / Rezultate învățători - educatoare - sesiunea August 2020 PROCEDURĂ CONTESTAȚII - afișat la 28.08.2020 / Rezultate contestații - 31.08.2020
- Detalii
- Studenti
- Accesări: 22572